dezorientare - explicat in DEX

dezorientare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta.

dezorientare (Dicționar de neologisme, 1986)
DEZORIENTÁRE s.f. Acțiunea de a dezorienta și rezultatul ei; descumpănire, uluire, deconcertare. [Pron. -ri-en-. / < dezorienta].

dezorientare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEZORIENTÁRE s. f. acțiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare. ◊ pierdere a capacității individului de a-și reprezenta situația în timp și spațiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalți. (< dezorienta)

dezorientare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri

dezorientare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] — V. dezorienta.