dezobișnui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. –
Dez- + obișnui (după
fr. déshabituer).
dezobișnui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dezobișnuiésc, imperf. 3
sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3
să dezobișnuiáscădezobișnui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. —
Pref. dez- + obișnui (după
fr. déshabituer).