deznodământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦
Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. –
Deznoda +
suf. -ământ (după
fr. dénouement).