deznodământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦
Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. –
Deznoda +
suf. -ământ (după
fr. dénouement).
deznodământ (Dicționar de neologisme, 1986)DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârșit; dezlegare, soluție. ♦ Parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. [<
deznoda, după fr.
dénouement].
deznodământ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deznodămấnt s. n.,
pl. deznodămíntedeznodământ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦
Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. —
Deznoda +
suf. -ământ (după
fr. dénouement).
deznodământ (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZNODĂMÂ'NT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr.
dénouement)