deznădejde (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZNĂDÉJDE, (rar)
deznădejdi, s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului care nu mai are nici o nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. –
Dez- +
nădejde.deznădejde (Dicționaru limbii românești, 1939)deznădéjde f. Lipsă de nădejde. –
Vechĭ. nenădejde.deznădejde (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deznădéjde s. f.,
g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdideznădejde (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. —
Pref. dez- + nădejde.