dezmoșteni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV.
Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦
Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. –
Dez- + moșteni (după
fr. déshériter).
dezmoșteni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezmoștení (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dezmoștenésc, imperf. 3
sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3
să dezmoșteneáscădezmoșteni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV.
Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦
Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. —
Pref. dez- + moșteni (după
fr. déshériter).