dezmorțeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de
a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. –
Dezmorți +
suf. -eală.dezmorțeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezmorțeálă s. f.,
g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțélidezmorțeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de
a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. —
Dezmorți +
suf. -eală.