dezgheț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din
dezgheța (derivat regresiv).
dezgheț (Dicționaru limbii românești, 1939)1) dezgheț n., pl.
urĭ. Dezghețare:
în timpu dezghețuluĭ e urît pe drum.dezgheț (Dicționaru limbii românești, 1939)2) dezghéț v. tr. (ca și
îngheț). Liberez de gheață:
căldura dezgheață pămîntu. Liberez de frig:
mĭ-am dezghețat mînile ținîndu-le în buzunar.dezgheț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezghéț s. n.,
pl. dezghéțuridezgheț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). — Din
dezgheța (derivat regresiv).