dezbate - explicat in DEX

dezbate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZBÁTE¹, dezbát, vb. III. Tranz. A discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuției. ♦ A examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părți). – Dez- + bate (după fr. débattre).

dezbate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZBÁTE², dezbát, vb. III. Tranz. (Pop.) 1. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit. – Dez- + bate.

dezbate (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
dezbáte, dezbát, vb. III refl. (înv.) a se lepăda (de cineva), a se desolidariza; a renunța.

dezbate (Dicționar de neologisme, 1986)
DEZBÁTE vb. III. tr. 1. A discuta, a supune unei largi discuții (o hotărâre, o chestiune, un proiect de lege etc.) 2. (Jur.) A ține dezbaterile, a judeca în fond (un proces). [P.i. dezbát. / < fr. débattre, după bate].

dezbate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEZBÁTE vb. tr. 1. a discuta, a supune unei largi discuții (o chestiune, un proiect de lege etc.). 2. (jur.) a judeca în fond (un proces) (după fr. débattre)

dezbate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dezbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbát, 1 pl. dezbátem, 2 pl. dezbáteți, imperf. 3 sg. dezbăteá; conj. prez. 3 să dezbátă; imper. (neg.) 2 sg. (nu) dezbáte, 2 pl. (nu) dezbáteți; part. dezbătút

dezbate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZBÁTE¹, dezbát, vb. III. Tranz. A discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuției. ♦ A examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părți). — Din fr. débattre.

dezbate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZBÁTE², dezbát, vb. III. Tranz. (Pop.) 1. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit. — Pref. dez- + bate.