dezastru - explicat in DEX

dezastru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre.

dezastru (Dicționar de neologisme, 1986)
DEZÁSTRU s.n. Nenorocire de mari proporții; catastrofă. [< fr. désastre, cf. it. disastro].

dezastru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEZÁSTRU s. n. nenorocire de mari proporții, catastrofă, calamitate. (< fr. désastre)

dezastru (Dicționaru limbii românești, 1939)
* dezástru n., pl. e (fr. désastre, it. disastro, d. dis-, prefix privativ și astro, astru, stea, adică „stea defavorabilă”). Catastrofă, prăpădenie, mare nenorocire: dezastru de la Cannae nu înfrînse curaju Romanilor. V. calamitate.

dezastru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre

dezastru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dezastru n. mare nenorocire.

dezastru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. — Din fr. désastre.