devoluțiune - explicat in DEX

devoluțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution.

devoluțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
DEVOLUȚIÚNE s.f. Trecere a unei averi, a unui drept de la o persoană la alta. ♦ Drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. [Var. devoluție s.f. / < fr. dévolution].

devoluțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEVOLUȚIÚNE s. f. (jur.) transmitere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. ◊ drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. (< fr. dévolution, lat. devolutio)

devoluțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
* devoluțiúne f. (lat. devolútio, -ónis, d. devólvere, a desfășura, a rostogoli în jos. V. boltă, dezvolt, e- și revoluțiune). Jur. Transmiterea unuĭ drept de moștenire. – Și -úție.

devoluțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni

devoluțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
devoluțiune f. dreptul care, în unele țări, da moștenirea mai cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor dintr´a doua: războiul de devoluțiune în contra Spaniei a fost întreprins de Ludovic al XIV-lea în 1667.

devoluțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. — Din fr. dévolution.