devoțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEVOȚIÚNE s. f. (
Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. dévotion.devoțiune (Dicționar de neologisme, 1986)DEVOȚIÚNE s.f. (
Rar) Cucernicie, pietate, evlavie (manifestată mai ales în practica unui cult). [< fr.
dévotion, it.
devozione].
devoțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEVOȚIÚNE s. f. 1. cucernicie, pietate, evlavie, zel în practica religioasă. 2. atașament față de cineva, fidelitate. (< fr.
dévotion, lat.
devotio)
devoțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)* devoțiúne f. (lat.
devótio, -ónis, devotament, d.
de-vovére, -vótum, a devota). Pietate, evlavie. Devotament.
devoțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)devoțiúne (
livr.)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. devoțiúniidevoțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEVOȚIÚNE s. f. (
Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. dévotion.