detențiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETENȚIÚNE, detențiuni, s. f. (
Jur.)
1. Reținere a cuiva în stare de arest, pentru cercetări.
2. Pedeapsă penală care privează pe cineva de libertate pentru o perioadă dată.
3. (Rar) Posedare, păstrare a unui bun, fără intenția de a deveni proprietarul lui. [
Pr.:
-ți-u-. –
Var.:
deténție s. f.] – Din
fr. détention, lat. detentio, -onis.detențiune (Dicționar de neologisme, 1986)DETENȚIÚNE s.f. 1. Reținere, arestare a cuiva pentru cercetare.
2. Pedeapsă cu închisoare pentru infracțiunile politice. [Var.
detenție s.f. / cf. lat.
detentio, fr.
détention].
detențiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)DETENȚIÚNE s. f. 1. reținere a cuiva în stare de arest pentru cercetare. 2. pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă dată. (< fr.
détention, lat.
detentio)
detențiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*detențiúne f. (lat.
deténtio, -ónis, d.
de-tinére, a deținea. V.
abstențiune). Acțiunea de a deținea. Starea uneĭ persoane deținute în închisoare saŭ a unuĭ lucru luat în stăpînire de autoritățĭ. Pedeapsă aplicativă și infamantă care consistă în închisoare de la 5-20 de ani.
Detențiune preventivă, timpu petrecut în arest în ainte de judecată.
detențiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)detențiune f. întemnițare (dela trei până la zece ani), constituind o pedeapsă aflictivă și infamantă.
detențiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DETENȚIÚNE s. f. v. detenție.