destărnița (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. –
Des1- + [
în]tărnița.
destărnița (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destărnițá (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
destărnițeázădestărnița (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. —
Pref. des- + [în]
tărnița.