destrămătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. –
Destrăma +
suf. -atură.destrămătură (Dicționaru limbii românești, 1939)destrămătúră f., pl.
ĭ. Fire destrămate (lînă ș.a.). – Și
strămătură.destrămătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destrămătúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. destrămătúriidestrămătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destrămătură f. lână vopsită.
destrămătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. —
Destrăma +
suf. -tură.