despicătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime.
2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. –
Despica +
suf. -ătură.despicătură (Dicționaru limbii românești, 1939)despicătúră f., pl.
ĭ. Lucru despicat, bucată de lemn despicat. V.
draniță.despicătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)despicătúră s. f.,
g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúridespicătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)despicătură f. bucată de lemn despicată, țandără.
despicătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime.
2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. —
Despica +
suf. -ătură.