despărțitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment.
2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva.
3. (
Înv.) Grup, ceată izolată. –
Despărți +
suf. -tură.despărțitură (Dicționaru limbii românești, 1939)despărțitúră f., pl.
ĭ. Compartiment, secțiune, clasș.
despărțitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)despărțitúră s. f.,
g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúridespărțitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)despărțitură f. diviziune, clasă a parte.
despărțitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment.
2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva.
3. (
Înv.) Grup, ceată izolată. —
Despărți +
suf. -tură.