deslușitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (
Înv.) Care lămurește, care explică. –
Desluși +
suf. -tor.deslușitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deslușitór (
înv.)
adj. m.,
pl. deslușitóri; f. sg. și
pl. deslușitoáredeslușitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (
Înv.) Care lămurește, care explică. —
Desluși +
suf. -tor.