desfătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... –
Des1- +
sfătui (după
fr. déconseiller).desfătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!desfătuí (a ~) (rar)
(des-fă-/de-sfă-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. desfătuiésc, imperf. 3
sg. desfătuiá; conj. prez. 3
să desfătuiáscădesfătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... —
Pref. de- +
sfătui (după
fr. déconseiller).
desfătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)desfătuì v. a sfătui să nu mai facă ceva.