descumpănire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de
a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. –
V. descumpăni.descumpănire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descumpăníre s. f.,
g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníridescumpănire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de
a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. —
V. descumpăni.