descreierat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. –
Des1- +
creier +
suf. -at (după
fr. écervelé).
descreierat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descreierát adj. m.,
pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreierátedescreierat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)descreierat a. și m. nebun. [Modelat după fr.
écervelé].
descreierat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. —
Pref. des- + creier +
suf. -at (după
fr. écervelé).
descreĭerat (Dicționaru limbii românești, 1939)*descreĭerát, -ă adj. și s. (după fr.
écervelé). Fără creĭer, smintit.