descheia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCHEIÁ, deschéi, vb. I.
1. Tranz. A scoate un nasture din butonieră, a face să nu mai fie încheiat.
2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți;
p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. [
Pr.:
-che-ia. –
Var.:
deschiá vb. I] –
Lat. disclavare.descheia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descheiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. deschéi, 3
deschéie, 1
pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2
sg. să deschéi, 3
să deschéie; ger. descheínddescheià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)descheià v. a deschide cu cheia, a desface o haină. [V.
încheià].
descheia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCHEIÁ, deschéi, vb. I.
1. Tranz. A scoate un nasture din butonieră, a face să nu mai fie încheiat.
2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți;
p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. [
Pr.:
-che-ia. —
Var.:
deschiá vb. I] —
Lat. disclavare.