deprecație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [
Var.:
deprecațiúne s. f.] – Din
fr. déprécation.deprecație (Dicționar de neologisme, 1986)DEPRECÁȚIE s.f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Gen.
-iei, var.
deprecațiune s.f. / cf. fr.
déprécation, lat.
deprecatio].
deprecație (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEPRECÁȚIE s. f. figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm. (< fr.
déprécation, lat.
deprecatio)
deprecație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deprecáție (
livr.)
(de-pre-, -ți-e) s. f.,
art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)deprecație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (
Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [
Var.:
deprecațiúne s. f.] — Din
fr. déprécation.