depravațiune - explicat in DEX

depravațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis.

depravațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
DEPRAVAȚIÚNE s.f. Depravare. [Cf. fr. dépravation, lat. depravatio].

depravațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEPRAVAȚIÚNE s. f. depravare. (< fr. dépravation, lat. depravatio)

depravațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*depravațiúne f. (lat. de-pravátio, -ónis). Med. Alterare, stricare: depravațiunea sîngeluĭ. Fig. Corupțiune, stricăcĭune: depravațiunea obiceĭurilor. – Și -ațíe și -áre.

depravațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni

depravațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis.