dendrită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax.
2. (La
pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din
fr. dendrite.dendrită (Dicționar de neologisme, 1986)DENDRÍTĂ s.f. 1. Prelungire a neuronului; dendron.
2. (
La pl.) Depozite de minerale care apar sub formă arborescentă. [< fr.
dendrite, cf. gr.
dendron – arbore].
dendrită (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENDRÍTĂ s. f. 1. prelungire arborescentă, citoplasmatică a neuronului; dendron. 2. (pl.) depozite de minerale în formă arborescentă. (< fr.
dendrite)
dendrită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dendrítă s. f.,
g.-d. art. dendrítei; pl. dendrítedendrită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax.
2. (La
pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. — Din
fr. dendrite.