demiurg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEMIÚRG s. m. Nume dat în filosofia lui Platon, creatorului divin care a făurit lumea; creatorul universului;
p. ext. principiu activ și creator. [
Pr.:
-mi-urg] – Din
lat. demiurgus, fr. démiurge.demiurg (Dicționar de neologisme, 1986)DEMIÚRG s.m. 1. Conducător al anumitor cetăți antice. ♦ Nume dat în Grecia antică meșteșugarilor, precum și cântăreților, medicilor și prezicătorilor.
2. Creator; principiu activ, făuritor al lumii în unele concepții filozofice idealiste; (
p. ext.) principiu creator. [Pron.
-mi-urg. / < fr.
démiurge, it.
demiurgo, lat.
demiurgus, gr.
demiurgos – meșteșugar].
demiurg (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEMIÚRG s. m. 1. (la Platon) denumire dată divinității, ca principiu rațional, creator al universului; (p. ext.) principiu creator. 2. conducător al unor cetăți antice grecești. (< fr.
démiurge, lat.
demiurgus, gr.
demiurgos)
demiurg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!demiúrg (-mi-urg) s. m.,
pl. demiúrgidemiurg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului;
p. ext. principiu activ și creator. [
Pr.:
-mi-urg] —
Din lat. demiurgus, fr. demiurge.