demiurg - explicat in DEX



demiurg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEMIÚRG s. m. Nume dat în filosofia lui Platon, creatorului divin care a făurit lumea; creatorul universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. démiurge.

demiurg (Dicționar de neologisme, 1986)
DEMIÚRG s.m. 1. Conducător al anumitor cetăți antice. ♦ Nume dat în Grecia antică meșteșugarilor, precum și cântăreților, medicilor și prezicătorilor. 2. Creator; principiu activ, făuritor al lumii în unele concepții filozofice idealiste; (p. ext.) principiu creator. [Pron. -mi-urg. / < fr. démiurge, it. demiurgo, lat. demiurgus, gr. demiurgos – meșteșugar].

demiurg (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEMIÚRG s. m. 1. (la Platon) denumire dată divinității, ca principiu rațional, creator al universului; (p. ext.) principiu creator. 2. conducător al unor cetăți antice grecești. (< fr. démiurge, lat. demiurgus, gr. demiurgos)

demiurg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi

demiurg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] — Din lat. demiurgus, fr. demiurge.