demers - explicat in DEX

demers (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De⁴ + mers (după fr. démarche).

demers (Dicționar de neologisme, 1986)
DEMÉRS s.n. Mijlocire, intervenție (pe lângă cineva) în vederea obținerii unui anumit rezultat. [După fr. démarche].

demers (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
demérs (demérsuri), s. n. – Gestiune, diligență. Din fr. démarche, adaptat la mers. Sensul de „pas, mers, umblet”, propriu fr., este rar; cf. totuși demersu-i grațios (V. A. Urechiă).

demers (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEMÉRS s. n. 1. intervenție (pe lângă cineva) în vederea obținerii unui anumit rezultat. 2. manieră de a conduce un raționament, de a progresa către un scop; metodă. (după fr. démarche)

demers (Dicționaru limbii românești, 1939)
*demérs n., pl. urĭ (d. fr. démarche, d. marche, mers. V. marș). Tratativă, tentativă: a face demersurile necesare pentru o afacere.

demers (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
demérs s. n., pl. demérsuri

demers (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
demers n. 1. fig. mod de a lucra; 2. pl. ceea ce se face pentru reușita unui lucru. [Modelat după fr. démarche].

demers (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. — De⁴ + mers (după fr. démarche).