dement - explicat in DEX

dement (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

dement (Dicționar de neologisme, 1986)
DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].

dement (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)

dement (Dicționaru limbii românești, 1939)
*demént, -ă adj. și s. (lat. démens, -é'ntis, d. mens, minte). Nebun, alienat.

dement (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte

dement (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. — Din fr. dément, lat. demens, -ntis.