deliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DELÍU, -ÍE, delii, s. m.,
adj. (
Înv.)
1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Minai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească.
2. Adj.,
s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț.
3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din
tc. deli.deliu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)delíu (delíi), s. m. –
1. (Înv.) sălbatic, om brutal. –
2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. –
3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. –
4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul
sec. XVIII.
Tc. deli „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506),
cf. ngr. ντελῆς,
bg.,
sb. deli.deliu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)deliu, -e, delii adj. (prst. – d. clienți) incomod, cu o conduită și pretenții imprevizibile.
deliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)delíŭ m. (turc.
deli, nebun, viteaz). Soldat dintr’un corp de cavalerie ușoară care năvălea nebunește. Sondat dintr’un corp de cavalerie de elită înființat de Mihaĭ Viteazu. În epoca Fanarioților, soldat din garda domnească, compusă din Arnăuțĭ și comandată de un
delibașă. Fig. Voĭnic, viteaz. Vioĭ, zvelt. V.
levent.deliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!delíu (soldat)
s. m.,
art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)deliu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deliu m. pl.
delii od.
1. ceată de călăreți viteji înființată de Mihaiu Viteazul:
înainte, delii! BOL.;
2. în epoca fanariotă, gardă domnească compusă din Arnăuți și comandată de un delibașa. [Turc. DELI, nebun, viteaz]. ║ a.
1. voinic, viteaz (mai ales în poezia populară);
taie cap de deliu POP.;
2. înalt de stat, svelt (în Muntenia):
cu trupul deliu ca un brad. [Interesantă lărgire a sensului unei vorbe: curat soldățești; oștean din corpul deliilor, de unde apoi om voinic, bine făcut (v.
levent)].
deliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DELÍU, -ÍE, delii, s. m.,
adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească.
2. Adj.,
s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț.
3. Adj. Furios, vehement, nebun. — Din
tc. deli.