delincvent - explicat in DEX

delincvent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict penal. [Var.: delicvént, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant.

delincvent (Dicționar de neologisme, 1986)
DELINCVÉNT, -Ă s.m. și f. Înfăptuitor al unui delict. [Var. delicvent, -ă s.m.f. / cf. lat. delinquens, fr. délinquant, it. delinquente].

delincvent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
delincvént (-lin-cvent) s. m., pl. delincvénți

delincvent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DELINCVÉNT, -Ă s. m. f. cel care a săvârșit un delict. (< lat. delinquens, fr. délinquant)

delincvent (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
DELINCVENT absolvent, angrosist, bididiu, buticar, capelmaistru, carantină, carete, călifar, ciolănist, client, coldan, concertist, ilegalist, indigo, înaintaș, japcan, jighimea, marfă udă, matroz, mărginean, meseriaș, ocnă, panoramă, plimbăreț, porumbel, solist, șme, șmecher cu legitimație, vătaf, zdreanță penală.

delincvent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
delincvent m. cel ce a comis un delict.

delincvent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] — Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant.