deliciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦
Fig. (
Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din
lat. delicium, fr. délice.deliciu (Dicționar de neologisme, 1986)DELÍCIU s.n. Plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. [Pron.
-ciu. / cf. fr.
délice, lat.
delicium].
deliciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)delíciu (delícii), s. n. – Plăcere, desfătare.
Lat. delicium (
sec. XIX). –
Der. delicios, adj., din
fr. délicieux.deliciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DELÍCIU s. n. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. (< lat.
delicium, fr.
délice)
deliciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)delíciu [
ciu pron. cyu]
s. n.,
art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)deliciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deliciu n. plăcere extremă, desfătare.
deliciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦
Fig. (
Fam.) Lucru, ființă încântătoare. —
Din lat. delicium, fr. délice.deliciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*delíciŭ n. (lat.
delicium. V.
delectez). Plăcere, voluptate, fericire:
deliciile călătoriilor, acest copil face deliciile mameĭ sale, ce deliciŭ a ști cauzele lucrurilor!