delicat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre ființe și lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingaș, subțirel, grațios;
p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori, nuanțe) Discret, atenuat, pal, estompat.
2. De calitate bună (în ceea ce privește finețea materialului și a execuției). ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin, ales.
3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor.
4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă, subtilitate; gingaș. – Din
fr. délicat, lat. delicatus.delicat (Dicționar de neologisme, 1986)DELICÁT, -Ă adj. 1. Gingaș, fin, grațios. ♦ De bună calitate, bun la gust. ♦ Slăbuț, plăpând. ♦ (
Despre culori) Discret, pal, estompat.
2. Fin, ales, distins; (
fig.) atent, prevenitor.
3. (
Despre situații) În care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; greu de rezolvat. [< fr.
délicat, it.
delicato, lat.
delicatus].
delicat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)delicát (delicátă), adj. – Fin, gingaș. –
Mr. dilicat. Fr. délicat. –
Der. delicatesă, s. f., din
germ. Delikatesse, admite și un
pl. colectiv
delicatesuri; delicatețe, s. f.;
nedelicat, adj.;
nedelicatețe, s. f. Cuvîntul
mr. provine din
it.delicat (Marele dicționar de neologisme, 2000)DELICÁT, -Ă adj. 1. (despre aspectul unor ființe sau lucruri) gingaș, fin, grațios. ◊ slăbuț, plăpând. ◊ (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust. ◊ (despre culori) discret, pal, estompat. 2. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (despre situații) în care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat. (< fr.
délicat, lat.
delicatus)
delicat (Dicționaru limbii românești, 1939)*delicát, -ă adj. (lat.
delicatus, fr.
délicat). Plăcut, distins la gust:
carne delicată. Elegant, îngrijit și minuțios:
operă delicată. Spus cu inteligență și fineță:
laudă delicată. Amabil:
om delicat. Care judecă cu fineță:
gust delicat. Dificil, care te încurcă:
situațiune delicată. Scrupulos:
conștiință delicată. Conform buneĭ cuviințe (probitățiĭ):
procedură delicată. Slab, fraged:
membre delicate. Subst. Persoană dificilă:
a face de delicatu. Adv. Cu delicateță.
delicat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)delicát adj. m.,
pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicátedelicat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)delicat a.
1. fraged și slab:
sănătate delicată; 2. plăcut la gust:
mâncare delicată; 3. făcut cu îndemânare și ușurință:
lucru delicat; 4. greu, periculos:
operațiune, situațiune delicată; 5. foarte scrupulos:
conștiință delicată; 6. care judecă cu fineță:
spirit delicat.delicat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios;
p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat.
2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales.
3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. — Din
fr. délicat, lat. delicatus.