delfin - explicat in DEX

delfin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DELFÍN¹, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul în formă de fus, care atinge mărimea de trei metri, cu botul alungit, prevăzut cu numeroși dinți conici, și care trăiește în grupuri compacte în toate mările; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, în vecinătatea Căii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de înot în care sportivul, culcat cu fața în jos, înaintează la suprafața apei prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană în plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.

delfin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

delfin (Dicționar de neologisme, 1986)
DELFÍN¹ s.m. 1. Mamifer marin din ordinul cetaceelor, care trăiește în cete în toate mările. 2. Stil de înot, caracterizat prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu mișcarea picioarelor în plan vertical. 3. Constelație din emisfera boreală, situată în vecinătatea Căii lactee. [< lat. delphinus, it. delfino].

delfin (Dicționar de neologisme, 1986)
DELFÍN² s.m. Titlu feudal purtat de conții Viennois din Franța; titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). [Cf. fr. dauphin < Dauphiné – provincie din Franța].

delfin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
delfín (delfíni), s. m. – Mamifer marin, porc-de-mare (Delphinus delphis). – Mr. dilfin. Ngr. δελφίνι, și modern din lat. delphinus; cf. tc. dülfin, alb. dhelfin, bg., tc. delfin. Din tc. provine var. (înv.) dulf, s. m., conservată ca nume de familie și nume de cîine.

delfin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DELFÍN¹ s. m. 1. mamifer cetaceu marin cu corpul fusiform și botul ascuțit, care trăiește în cete în toate mările. 2. stil de înot, caracterizat prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, cu mișcarea picioarelor în plan vertical. (< lat. delphinus, it. delfino)

delfin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DELFÍN² s. m. titlul purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului. (după fr. dauphin)

delfin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*delfín m. (vgr. deplhin și delphis, lat. delphinus, délphin și délphis). Un cetaceŭ care trăĭește în toate mările și căruĭa-ĭ place să înoate pe lîngă vapoarele în mers. O constelațiune (pop. Crucea). Fiul cel maĭ mare al regeluĭ în Francia odinioară. – În Marea Neagră sînt foarte mulțĭ delfinĭ și-s de treĭ mărimĭ: phocaena relicta, pînă pe la 1,1. m.; delphinus delphis, pînă pe la 2,50 m. și túrsiops truncatus, pînă pe la 3,10 m.

delfin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
delfín (animal) s. m., pl. delfíni

delfin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
delfin m. 1. od. fiul cel mai mare al regelui sau principele moștenitor în Franța; 2. mamifer din familia cetaceelor: marca României coprinde și doi delfini, simbolul provinciei maritime Dobrogea.