degetar - explicat in DEX

degetar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

degetar (Dicționaru limbii românești, 1939)
degetár n., pl. e (d. deget cu sufixu -ar, ca șterg-ar, cord-ar, genunch-er, maĭ probabil de cît d. lat. digitale, învălitoare de deget). Un mic instrument de metal orĭ de os scobit care se pune în vîrfu degetuluĭ ca să împingĭ acu cînd coșĭ (V. năpîrstoc). Digitală, țîța oiĭ (V. digitală). – Inventatoru degetaruluĭ e un gĭuvaĭergiŭ Olandez anume Nikolaas van Benschoten, care, pe la 1684, se logodise c’o o cusătoreasă numită Myrfrenno van Reussalaer, căreĭa, ca să nu se maĭ înțepela cusut, ĭi făcu un degetar de aur.

degetar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
degetár s. n., pl. degetáre

degetar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
degetar n. 1. unealtă mică de metal ce se pune la capătul degetului spre a împimge acul la cusut; 2. Bot. numele popular al digitalei. [Lat. DIGITALE].

degetar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). — Deget + suf. -ar.