degețel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui
deget. II. 1. (
Bot.) Degetar (
2).
2. Compus:
degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular
(Digitalis purpurea). –
Deget +
suf. -el.degețel (Dicționaru limbii românești, 1939)degețél n., pl.,
e. Deget mic. S.m., pl.
eĭ. Digitală. Pl.
Vest (
degețeĭ). Gogoșĭ care, în loc să fie tăĭate cu gura paharuluĭ, îs tăĭate cu cuțitu și-s crestate pe marginĭ (ca niște „degete”). V.
nalangîtă.degețel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)degețél s. n.,
pl. degețéledegețel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui
deget. II. (
Bot.)
1. Degetar (
2).
2. Compus:
degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (
Digitalis purpurea). — Deget +
suf. -el.