defectiv - explicat in DEX

defectiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus.

defectiv (Dicționar de neologisme, 1986)
DEFECTÍV, -Ă adj. (Despre părți de vorbire flexibile) Care nu are unele forme; nefolosit la toate formele flexionare. [Cf. lat. defectivus, fr. défectif].

defectiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEFECTÍV, -Ă adj. (despre verbe, substantive și adjective) care nu este folosit la toate formele flexionare; (despre adverbe) care nu are (unele) grade de comparație (inclusiv pozitivul). (< fr. défectif, lat. defectivus)

defectiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*defectív, -ă adj. (lat. defectivus). Gram. Căruĭa-ĭ lipsesc timpurĭ, modurĭ, persoane: verb defectiv.

defectiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve

defectiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
defectiv a. Gram. verb căruia îi lipsesc unele timpuri, moduri, persoane.

defectiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. — Din fr. défectif, lat. defectivus.