defect - explicat in DEX

defect (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

defect (Dicționar de neologisme, 1986)
DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].

defect (Dicționar de neologisme, 1986)
DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].

defect (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.

defect (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s.n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

defect (Dicționaru limbii românești, 1939)
*deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ.

defect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deféct¹ adj. m., pl. defécți; f. deféctă, pl. defécte

defect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deféct² s. n., pl. defécte

defect (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
defect n. 1. lipsa de ceva necesar; 2. imperfecțiune fizică sau morală; cusur, meteahnă.

defect (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). — Din lat. defectus, germ. Defekt.