dedà - explicat in DEX

deda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da²).

deda (Dicționar de neologisme, 1986)
DEDÁ vb. I. refl. 1. A se deprinde, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica pentru ceva. ♦ A se nărăvi. [Cf. lat. dedere, după da].

deda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dedá (dedáu, dedát), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie.

deda (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEDÁ vb. refl. 1. a se deprinde, a se familiariza (cu), a se acomoda. 2. a se consacra, a se dedica. ◊ a se nărăvi. (< lat. dedere)

deda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DEDA, com. în jud. Mureș, pe Mureș, la ieșirea acestuia din defileu; 4.268 loc. (1995). Stație de c. f.

deda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DEDA, Edmond (1920-2006), compozitor, dirijor, pianist și solist vocal român de muzică ușoară. Piese de largă popularitate; muzică pentru spectacole de varietăți și film. Lucrări: „Parada muzicii ușoare românești”, „Euterpe în vacanță”.

deda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți

deda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. — Din lat. dedere (după da²).

dedà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dedà v. 1. a se da cu totul la ceva: s’a dedat la studii; 2. a se deprinde: era dedat la rele. [Lat. DEDARE].