dedină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dédină (-ni), s. f. – (Înv., și
Bucov.) Uzanță, obicei.
Sl. dĕdina (Tiktin),
cf. datină.dedină (Dicționaru limbii românești, 1939)dédină V.
datină.dedină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dédină (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. dédinei; pl. dédinededină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași.
2. Stăpânire feudală ereditară. — Din
sl. dedina.