dedețel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEDEȚÉL s. m. v. dedițel.dedețel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dedețél (dedețéi), s. m. – Anemonă (Anemona pulsatilla). –
Var. dediță, dedițel. Sl. dĕdŭ „bunic”,
dĕdica „bunicuț” (Spitzer,
Dacor., III, 649; Candrea; Scriban), pe baza aspectului florii,
cf. numele său german
graues Bergmännchen. Cihac, II, 90, îl pune greșit în legătură cu
dadă „doică”. –
Der. dedițiu, adj. (
Mold., albastru ca cerul).
dedețel (Dicționaru limbii românești, 1939)dedețél V.
dedițel.dedețel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEDEȚÉL s. m. v. dedițel.