dedal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEDÁL, dedaluri, s. n. (Rar) Labirint. ♦
Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din
fr. dédale.dedal (Dicționar de neologisme, 1986)DEDÁL s.n. (
Rar) Labirint. ♦ (
Fig.) Încurcătură, învălmășeală. [Pl.
-luri, -le. / < fr.
dédale, it.
dedalo, cf.
Dedal – arhitect grec, presupus constructor al labirintului].
dedal (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEDÁL s. n. 1. labirint. 2. (fig.) încurcătură, învălmășeală. (< fr.
dédale)
dedal (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Dedal =
Daedalus.dedal (Dicționaru limbii românești, 1939)*dedál n., pl.
e și
urĭ și (maĭ bine)
dédal n., pl.
e (d.
Dáedalus, arhitectu care a construit labirintu din Creta). Labirint, loc unde te rătăceștĭ.
Fig. Lucru obscur și încurcat:
dedalu legilor.dedal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DEDAL (în mitologia greacă), iscusit meșteșugar, sculptor și arhitect. A construit, la porunca regelui Minos al Cretei,
Labirintul. Închis aici, împreună cu fiul său
Icar, au evadat zburând cu ajutorul unor aripi făcute din pene lipite cu ceară.
dedal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dedál (labirint) (
livr.)
s. n.,
pl. dedáluridedal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Dedál (personaj)
s. propriu
m.dedal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dedal n. labirint. [V. Dedal].
dedal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Dedal m.
Mit. arhitect grec care construi labirintul din Creta și din care putu să scape numai cu ajutorul unor aripi ce-și fabricase.