decubit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din
fr. décubitus, lat. decubitus.decubit (Dicționar de neologisme, 1986)DECUBÍT s.n. Poziție orizontală a corpului. ♦ Rană cangrenată, care apare uneori la bolnavi (pe piele) în locul pe care sunt siliți să stea culcați mai mult timp. [Var.
decubitus s.n. / < fr.
décubitus, lat.
decubitus <
cubare – a fi culcat].
decubit (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECÚBIT s. n. poziție orizontală relaxantă a corpului. (< fr.
décubitus, lat.
decubitus)
decubit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decúbit s. n.decubit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. — Din
fr. décubitus, lat. decubitus.