declarativ - explicat in DEX

declarativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif.

declarativ (Dicționar de neologisme, 1986)
DECLARATÍV, -Ă adj. Care conține declarații. ◊ Ton declarativ = ton ferm, categoric, sentențios. [Cf. fr. déclaratif].

declarativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECLARATÍV, -Ă adj. 1. care conține declarații. ♦ ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios. 2. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent. 3. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv. (< fr. déclaratif)

declarativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*declaratív, -ă adj. (lat. declarativus). Care conține o declarațiune: titlu decorativ.

declarativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve

declarativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. — Din fr. déclaratif.