decepțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție.decepțiune (Dicționar de neologisme, 1986)DECEPȚIÚNE s.f. v.
decepție.
decepțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*decepțiúne f. (lat.
decéptio, -ónis, d.
de-cipere, a înșela. V.
în-cep). Acțiunea de a te înșela, de a te amăgi singur:
Credem că acest metal e aur. Cînd colo, ce decepțiune! E aramă! – Și
-épție. V.
deziluziune, dezamăgire.decepțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție.decepțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)decepți(un)e f. dezamăgire.