decepționant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [
Pr.:
-ți-o-] –
Decepționa +
suf. -ant.decepționant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*decepționánt (-ți-o-) adj. m.,
pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționántedecepționant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [
Pr.:
-ți-o-] —
Decepționa +
suf. -ant.