decepție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECÉPȚIE, decepții, s. f. Înșelare a speranțelor cuiva, dezamăgire, deziluzie; amărăciune. [
Var.: (
înv.)
decepțiúne s. f.] – Din
fr. déception, lat. deceptio, -onis.decepție (Dicționar de neologisme, 1986)DECÉPȚIE s.f. Dezamăgire, deziluzie; amăgire. [Gen.
-iei, var.
decepțiune s.f. / cf. fr.
déception, lat.
deceptio].
decepție (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)decépție (decépții), s. f. – Deziluzie, dezamăgire. –
Var. decepțiune. Lat. deceptio, -onem (
sec. XIX). –
Der. decepționa, vb. (a decepționa).
decepție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECÉPȚIE s. f. dezamăgire, deziluzie; amărăciune. (< fr.
déception, lat.
deceptio)
decepție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decépție (-ți-e) s. f.,
art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)decepție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECÉPȚIE, decepții, s. f. Înșelare a speranțelor cuiva, dezamăgire, deziluzie; amărăciune. [
Var.: (
înv.)
decepțiúne s. f.] — Din
fr. déception, lat. deceptio, -onis.