decadentism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECADENTÍSM s. n. Denumire generică dată tendințelor unor curente literar-artistice de la sfârșitul
sec. XIX și începutul
sec. XX de către propriii protagoniști, care opun realității o lume a stărilor de spirit subiective, considerată ca singura autentică.
V. simbolism. – Din
fr. décadentisme.decadentism (Dicționar de neologisme, 1986)DECADENTÍSM s.n. 1. Denumire generală pentru curentele antirealiste apărute în literatura și arta claselor pe cale de dispariție, caracterizate prin involuție, regres sau disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. Curent, născut în Franța la sfârșitul sec. XIX, care se supune rigidităților școlii parnasiene și în bună măsură naturalismului, apropiat ca formulă artistică de
simbolism, în care, până la urmă, se va dizolva. [Cf. fr.
décadentisme, it.
decadentismo].
decadentism (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECADENTÍSM s. n. 1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism. (< fr.
décadentisme)
decadentism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decadentísm s. n.decadentism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DECADENTÍSM (‹
fr.)
s. n. 1. Termen aplicat uneori epocilor care preced declinul unor culturi și civilizații (
v. și
alexandrinism 2).
2. Mișcare literară din a doua jumătate a
sec. 19 caracterizată prin cultivarea rafinamentului excesiv, a artificialului și a morbidului (de unde și înțelegerea uneori peiorativă a
d.). Principiul de bază al
d., expus de Th. Gautier și Baudelaire, este opoziția față de ceea ce este natural. Premers de opera lui Baudelaire, Rimbaud și Verlaine,
d. culminează cu J. Laforgue,
M. Rollinat, J. Huysmans s.a. În Anglia, mișcarea se naște din cercul prerafaeliților și atinge apogeul în opera lui O. Wilde. În literatura română, cei mai importanți reprezentați ai
d. sunt
G. Bacovia și Mateiu I. Caragiale.
3. (
ARTE PL.) Termen conotat negativ de critica tradiționalistă, cu precădere de cea realist-socialistă, aplicat curentelor artistice de avangardă de la începutul
sec. 20.
decadentism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECADENTÍSM s. n. 1. Mișcare literară din a doua jumătate a
sec. XIX, caracterizată prin cultivarea artificialului, a rafinamentului estet și a morbidului excesiv.
2. Termen aplicat uneori epocilor care precedă declinul unor culturi și civilizații. — Din
fr. décadentisme.