decadent - explicat in DEX

decadent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent.

decadent (Dicționar de neologisme, 1986)
DECADÉNT, -Ă adj. 1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente].

decadent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECADÉNT, -Ă I. adj. 1. care se află în decadență; în regres. II. adj., s. m. f. (adept) al decadentismului. (< fr. décadent)

decadent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent.

decadent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte

decadent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
decadent a. 1. ce ține de decadență; 2. fig. cu stilul enigmatic, se zice de poeți din școala simbolistă.

decadent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. — Din fr. décadent.