deține - explicat in DEX

deține (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

deține (Dicționar de neologisme, 1986)
DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir].

deține (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEȚÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir)

deține (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút

deține (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri.

deține (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). — Din fr. détenir (după ține).