deținător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și
f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. –
Deține +
suf. -ător.deținător (Dicționar de neologisme, 1986)DEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană care deține un lucru. ♦ (
Fig.) Persoană care a obținut un titlu. [<
deține].
deținător (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEȚINĂTÓR, -OÁRE s. m. f. 1. detentor
1. 2. cel care deține o funcție, un titlu etc. (< deține + -/ă/tor)
deținător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deținătór s. m.,
pl. deținătórideținător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și
f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. —
Deține +
suf. -ător.